Pagina fanfarei

Dirijori:

Andrei Oros Gabriel Aitonean
Lucrarea cu fanfara înca de la începuturi

Fanfara Bisericii Penticostale „Maranata” Alcanar a luat ființă prin harul lui Dumnezeu la inițiativa fratelui dirijor Daniel Stanca pe data de 30 septembrie 2007, la care s-au înscris 63 de persoane. Timp de 7 luni, fratele Daniel s-a ocupat cu predarea teoriei muzicale, după care s-au început repetițiile cu instrumente, fiind ajutat de Marina Crețu și Roxana Verdeș la flaut, iar la clarinet de Gabriel Aitonean.
Dupa aproximativ trei luni aproximativ 40 de persoane au început sa cânte și la programele bisericii. În luna iunie 2008, la insistențele fratelui dirijor Daniel Stanca, a fost invitat fratele dirijor Traian Barbu, de la Biserica „Betania” Arad pentru a ajuta lucrarea fanfarei timp de o lună. Pe data de 30 octombrie 2008 a avut loc inaugurarea fanfarei din Biserica Penticostală „Maranata” Alcanar având ca invitat special din România pe fratele dirijor Traian Barbu.
Prin harul lui Dumnezeu, pe data de 18 ianuarie 2009 s-au mai înscris 39 de persoane dorind să învețe să laude pe Domnul cu instrumentele. După aproximativ un an, 10 persoane au reușit să intre împreună cu ceilalți în fanfară și să cânte la programele bisericii.
În prezent, cu ajutorul Domnului, slujesc aproximativ 40 de persoane în fanfara bisericii împreuna cu frații dirijori Andrei Oros și Gabriel Aitonean. În luna octombrie 2012 s-au mai înscris 10 persoane pentru a învața teoria muzicii cu fratele Andrei Oros, fiind ajutat la flaut de Cristiana Luca și Ligia Hus.

„Laudati-L cu sunet de trâmbita, laudati-L cu lauta si harpa!
Laudati-L cu timpane si cu jocuri, laudati-L cântând cu instrumente cu corzi si cu cavalul.
Laudati-L cu chimvale sunatoare, laudati-L cu chimvale zanganitoare!
Tot ce are suflare sa laude pe Domnul! Laudati pe Domnul!” – (Psalmul 150:3-6)